Ce pot face oamenii simpli contra terorismului

Raspunsul imediat este dezarmant: aparent nimic. Ei se radicalizeaza, se organizeaza si ataca. Noi, oamenii obisnuiti, suntem potentialele lor  victime intr-o lume fara  aparare.

Ei isi ating scopul semanand teroare. Si atunci cu ce arme putem sa luptam noi, cei neinarmati?

Cam asta gandeam cand priveam la televizor stirile „fierbinti” de la fata locului unui atentat dintr-un oras european extrem de apreciat si vizitat de turistii de toate natiile.

Si totusi nu putem face chiar nimic? Cred ca un posibil raspuns este pus in evidenta urmarind modul in care ni se prezenta stirile: cu accent pe victimele nevinovate ce zaceau pe trotuare, repetand la nesfarsit aceleasi imagini cu trupurile agonizand, cu comentarii in care cuvintele „panica”, „teroare”, „sange”, „disperare” abundau in comentariile tuturor reporterilor „de buna credinta” .

Pur si simplu mi s-a parut ca aceste comentarii nu fac decat sa intregeasca si chiar sa accentueze starea de teroare provocata de atentat….adica, ma iertati, dar reporterii nostri pareau ca le cam faceau treaba teroristilor…

Suna groaznic, dar din pacate, se cam vede cu ochiul liber ca  sub  imperiul  asa zisei nevoi de „comunicare” si de a prezenta stirile cat mai „realist”, unii dintre slujitorii mass-media nu fac decat sa puna gaz pe foc…iar uneori lipsa de empatie iese la suprafata,  si din atitudinea lor transpare lupta acerba  dintre televiziuni pentru suprematia celor mai hidoase stiri.

Altfel ce sens ar avea transmiterea si retransmiterea de 5 ori pe minut a unei scene infioratoare, apoi insistenta cu  care  un reporter se adreseaza unui supravietuitor cu intrebarea : „ce ati simtit cand ati vazut trupurile victimelor”? Cui foloseste aceasta intrebare, ce sens are ea si cu ce ne ajuta raspunsul la formarea unei imagini corecte asupra teribilului atentat?

Pur si simplu cred ca nu putem decat sa fim oripilati de astfel de atitudini care ii transforma pe unii  oameni de media in hiene… Si asta pentru ca, nu-i asa, stirile trebuie sa smulga cat mai multe lacrimi, sa ingrozeasca si in final sa faca audienta aducatoare de profit…

Cred sincer ca putem face ceva noi, oamenii simpli: sa oferim lumii stirea intr-un mod mai echilibrat, mai sec, cu mai putine imagini sangeroase, cu mai mult accent pe partea de interventie salutara a oamenilor care acorda ajutor si a  eficientei autoritatilor. Si atunci cei ce seamana teroarea ar fi lipsiti de o mare parte a efectelor actiunilor lor inumane: continuarea transmiterii terorii prin mass-media.

Este adevarat insa ca asta ar insemna sa se renunte poate la o parte din profitul televiziunii respective provenind indirect din cotele de maxima audienta (caci oamenii se vor uita, nu-i asa, fascinati si oripilati la toate nenorocirile), ceea ce  in ultima instanta cred ca reprezinta de fapt marea provocare…

Pana  la aceasta  posibila dar improbabila renuntare, cu durere concluzionez ca unii dintre stiristi fac,  chiar daca numai indirect, jocul oribil al terorii dezlantuite…